In anul 1972, un grup de fizicieni francezi, in timp ce analizau un minereu de uraniu, au descoperit cu surprindere, ca uraniul analizat este rezultat in urma unei reactii nucleare, reactie ce se produce numai intr-un reactor nuclear.
Mergand pe fir, fizicienii au ajuns in Gabon la mina de uranium Oklo, si au constatat ca uraniul din zona continea foarte putini izotopi 235, in medie 0,7%. In mod natural uraniul are o concentratie de U-235 de 3,5%, iar una de 0,7, se obtine doar artificial in urma unei reactii nucleare.
Acest fapt a provocat nenumarate controverse intre oamenii de stiinta. Totodata, minereul din Oklo, continea si compusi chimici ce rezulta in urma unui proces de fisiune nucleara.
Cautand un reactor nuclear in zona care sa fi cauzat aceste anomalii, oamenii de stiinta au constatat ca reactorul este defapt zacamantul in sine.
Datorita configuratiei rocilor si a panzei freatice, natura a creat un adevarat reactor nuclear. Uraniul era depus intr-un strat de gresie, ce permitea apei sa se infiltreze, producand o reactie in lant. Cand reactia incingea gresia apa se evapora nemai intretinand reactia si aceasta inceta, iar cand se racea gresia suficient, apa patrundea dinnou si reactia reancepea.
In urma cercetarilor, s-a stabilit ca reactorul a functionat timp de 500000 de ani si opera in 8 cicluri zilnice de 30 de minute fiecare, si o pauza de 2 ore pentru racire, iar deseurile chimice ce rezultau in urma procesului nuclear, au fost retinute prin intermediul unui compus de aluminofosfat.
