Autodeclarat fiu natural al lui Basarab Tepelus si al Neagai din Hotarani, sotia marelui vornic Parvu Craiovescu, in a carui familie a crescut, a primit o educatie aleasa de la calugarul Macarie de la Bistrita, patriarhul Nifon, refugiat la curtea Craiovestilor, si Maxim Brancovic, reusind sa cunoasca bine mai multe limbi de circulatie europeana, dar si greaca, slavona sau latina. A participat, se pare, alaturi de Macarie, la tiparirea Liturghierului slavon in 1508, a Octoihului ,1510, si a Tetraevangheliarului in anul 1512, primele de acest gen din Tara Romaneasca. Dupa o serie de calatorii in Ungaria, Austria sau Imperiul Otoman, a revenit in tara unde a primit mai multe dregatorii, ajungand pana la cele de mare postelnic ,decembrie 1501 – 19 iunie 1509 si mare comis ,24 aprilie 1510 – 28 noiembrie 1511. S-a casatorit cu fiica despotului sarb Iovan Brancovic, Elena (Despina Milita) in 1504, cu care a avut sase copii: Ion, Petre si Anghelina, morti inainte de vreme, Teodosie, Ruxandra si Stana.
A obtinut tronul cu ajutorul bey-ului de Nicopole, dupa infrangerea si uciderea lui Vlad cel Tanar in 23 ianuarie1512. Pentru a capata legitimitate in fata supusilor si-a insusit supranumele de „Basarab”, intrand astfel, dupa opinia lui, in familia domnitoare cu drept de a pretinde tronul. Dupa incoronarea de la Bucuresti, din 8 februarie 1512, Neagoe Basarab „luo coroana si scaunul a toata Tara Rumaneasca” (Gavril Protul), primul sau act oficial pastrat a fost emis la 20 februarie 1512, aici regasindu-se deja titulatura domneasca „Io Basarab voievod si domn”. Domnia sa a fost una destul de fructuoasa, „au domnit cu buna pace, pana au murit in domnie” (Istoria Tarii Romanesti), preocuparile sale diverse au vizat, in special, dezvoltarea economica prin masuri luate in domeniul comertului, reorganizarea armatei si, mai ales, sprijinirea culturii. Acestea au dus la o substantiala crestere demografica, a veniturilor si la o sensibila ridicare a nivelului de trai. Neagoe Basarab a intretinut relatii bune cu vecinii si cu Papalitatea, a dus o politica filo-otomana, platind tributul regulat si avand grija sa nu deranjeze prin ceva, constient ca numai asa va evita mazilirea sau sfarsitul predecesorilor sai. Relatiile cu Moldova n-au fost, insa, dintre cele mai bune, el sprijinind mai multi pretendenti la tronului acestei tari. A incercat sa stabileasca relatii diplomatice cu Venetia si Roma si chiar sa medieze conflictul dintre crestinii ortodocsi si catolici.
Sustine aparitia Evangheliarului conceput de Macarie si Viata patriarhului Nifon a lui Gavril Protul – care relateaza si despre activitatea a patru domni munteni: Radu cel Mare, Mihnea cel Rau, Vlad cel Tanar si Neagoe Basarab – si scrie sau dispune intocmirea operei Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie (1517 – 1521), „monument de literatura, politica, filozofie si elocventa” (B. P. Hasdeu). Ctitoreste biserica manastirii Curtea de Arges, biserica Sf. Gheorghe si cea a Mitropoliei din Targoviste. Suporta refacerea manastirilor Tismana si Cozia si inzestreaza biserici si manastiri precum Targoviste, Cotmeana, Visina, Nucet, Snagov, Ostrov (ctitoria sa). La Sfantul Munte Athos, pe langa tot felul de renovari si dotari cu obiecte de cult, au fost stabilite danii anuale: Cutlumus (10.000 aspri), Zografu (3.000 aspri) Xenofon (2.000 aspri), Rusicon (4.000 aspri), Vatoped (200 taleri), Iviron (200 taleri), Hilandar (7.000 aspri). De generozitatea sa au beneficiat si Patriarhia Ecumenica din Constantinopol, cea din Ierusalim sau lacasele de la Muntele Sinai. Sfintirea capodoperei arhitectonice de la Curtea de Arges, construita in timp record, cu piatra din Albestii Muncelului, de mesteri veniti din Transilvania, Serbia, Grecia, Venetia, Armenia sau Constantinopol, la 15 august 1517, a fost facuta in fata unei audiente impresionante, printre reprezentantii de seama numarandu-se patriarhul ecumenic Teolipt I, episcopii de Sares, de Sarde, de Midia si de Melenic sau Gavril Protosul de la Muntele Athos. „Ce vom spune despre lucrurile si manastirile pe care le-au miluit? Si in toate laturile de la Rasarit pana la Apus si de la Amaiaza-zi pana la Amiaza-noapte, toate sfintele biserici le hranea si cu multa mila pretutindeni da. Si nu numai crestinilor fu bun, ci si psgsnilor, si fu tuturor tata milostiv, asemanandu-se Domnului ceresc, care straluceste soarele sau si ploaia si pe cei buni si pe cei rsi, cum arats sfanta evanghelie” (Gavril Protul).
Cel care a fost supranumit „Marc Aureliu al Tarii Romanesti, principe, artist si filosof” (B. P. Hasdeu), „domn cu apucaturi imparatesti” (Nicolae Iorga) sau „unul dintre cei mai culti domni ai nostri din vechime” (Ioan Bogdan), s-a prapadit dupa o lunga si grea suferinta, la 15 septembrie 1521, fiind inmormantat la Arges. A fost canonizat la 9 iulie 2008, el fiind sarbatorit de Biserica Ortodoxa Romana la 26 septembrie „Prin Curtea de Arges si prin Invataturile catre fiul sau Teodosie, Neagoe, voievod Basarab, si-a castigat un loc vesnic viu in istoria, cultura, civilizatia si constiinta romanilor” (Antonie Plamadeala).
