„Intalnirea a avut-o in vara anului 1957. Intr-o seara, fusese numit conducator de zbor la aeroportul Caracal-Deveselu, care era folosit ca aerodrom de rezerva pentru cel de la Craiova. Aici se putea da ajutorul necesar avioanelor care ar fi venit eventual la aterizare, in cazul unor situatii speciale intalnite in zbor. La un moment dat, Barbutiu a fost chemat la „statie”, un punct de conducere a zborurilor, care se gasea chiar pe pista, ca sa ajute, la nevoie, avioanele la aterizare. La statie a aflat ca a fost vazuta in zona o tinta neidentificata. Cei de la radiolocatie urmareau obiectul dar nu aveau date exacte… tinta cand aparea, cand disparea… Pentru interceptare, de la Craiova decolase un coleg al sau, capitanul Adalbert Bodis, actualmente comandor in retragere, care traieste la Cluj-Napoca. El zbura cu un MiG-17. Aceste avioane au fost, la noi, primele dotate cu radar propriu. La statie se auzea cum vorbea, de sus, ca urmareste tinta sau ca nu o mai vede…
Barbutiu era cu un sergent care conducea statia, un militar in termen (pe atunci armata era pe trei ani). Era un sergent bine instruit, de prin partile Bucurestiului. La un moment dat au vazut amandoi ca dinspre sud-vest, din directia statiei de cale ferata a comunei Deveselu, vine un obiect zburator catre ei, chiar catre punctul de comanda. Gandindu-se ca putea fi un avion militar strain, care sa traga cu mitraliera in ei, ca masura de siguranta, s-au adapostit amandoi sub statie, ascunzandu-se in spatele rotilor. Era un camion mare, cu sase roti, care ii puteau feri de eventuale gloante de mitraliera sau de vreo grenada. Dar nu s-a petrecut nicio agresiune; mai mult, nu se auzea niciun zgomot. Atunci pilotul si-a scos capul, ca sa vada ce se intampla. In jur era o lumina circulara, cu diametrul de vreo cincizeci sau o suta de metri. Era o lumina ireala, aproape ca ziua… se vedea
