In secolul al X-lea dupa Hristos, chinezii se foloseau de „teci” din hartie de matase, unse cu ulei. Japonezii in schimb optau pentru accesorii rigide, fabricate din carapace de broasca testoasa sau din
Anatomistul si chirurgul Gabriel Fallopius este cel a inventat, in secolul al XVI-lea, prezevativul din stofa, croit pe masura clientului si menit a-l proteja de bolile venerice, in special de sifilis, denumit si „caria frantuzeasca”.
Dar de unde vine denumirea de „condom”? Denumirea anglo-saxona de „condom” s-ar datora unui anumit Conton sau Condom, care lucra la curtea Regelui Carol al II-lea al Angliei. Conform unei alte teorii, numele e derivat din latina, „condus” insemnand „respect”.
Casanova si „redingota englezeasca”
Marele cuceritor si aventurier al secolului al XVIII-lea, Giacomo Casanova, se folosea frecvent de preservative din intestine de oaie legate la gura cu panglica rosie, pentru a se proteja de infectii dar mai ales pentru a evita ca partenerele sale sa ramana insarcinate. Isi denumea aceesoriile fie „redingota englezeasca”, fie „calota de asigurare”. Spunea adesea: „Trebuie sa ma inchid într-o bucata de piele moarta pentru a-mi dovedi ca sunt viu.”
Mai tarziu in 1843, in Marea Britanie, se produc in masa prezervative din cauciuc vulcanizat, produse elastice si foarte rezistente, „lavabile si reutilizabile”.
A doua revolutie in productia prezervativului o reprezinta fabricarea sa din latex lichid, in loc de cauciuc. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, din cauza penuriei de cauciuc, se incearca fara succes – fabricarea prezervativului din nylon. In 1957, Marea Britanie lanseaza primul prezervativ lubrifiat.
In anii ‘90, apare prezervativul din poliuretan, de doua ori mai rezistent ca latexul si mult mai fin. La ora actuala, se fac teste cu „prezervativul invizibil” – un gel contraceptiv inodor si incolor, menit sa ofere protectie contra maladiilor cu transmitere sexuala, inclusiv contra infectiei cu HIV.