Biserica cu moartea, blestemul dintr-un sat argesan
Teorii Secrete
Biserica cu Moartea din satul Ciocanai, comuna Mosoaia, este, fara indoiala, una dintre cele mai impresionante biserici din Romania. De fapt, lacasul are Hramul „Sfantului Nicolae” si „Adormirea Maicii Domnului”, insă localnicii au inceput sa-l numeasca astfel dupa ce doi oameni au platit cu viata incercand sa stearga pictura cu Moartea, aflata pe peretele sudic al bisericii. Pictura, realizata de Stan Postelnic si Constantin Zugrav, s-a pastrat foarte bine pana in prezent.
Traditia satului pastreaza amintirea conform careia, in timpul unei invazii otomane, in biserica s-au refugiat o parte dintre locuitorii satului, care au ars acolo de vii. Sub impactul evenimentului, unul dintre ctitorii bisericii din Ciocanai a tinut sa redea mai tarziu tema mortii pe peretele exterior al bisericii, pentru a evoca vremurile de suferinta prin care a trecut asezarea.
Constructia este un monument istoric datat din 1840, aflat in plin proces de restaurare. A fost ctitorita pe locul unei biserici mult mai vechi, din lemn, al carei inceput nu se cunoaste. Oamenii povestesc ca, in urma cu 30 de ani, din ordinul mai-marilor Partidului Comunist, parohului i s-a impus sa stearga „caricatura aia” de pe zidul bisericii. Preotul l-a pus pe un satean, Tuturel-Bilt, sa dea cu var peste dracii de pe pereti. Dupa ce a terminat treaba, a murit in mod inexplicabil, in timp ce juca hora, la o nunta. Nu a mai trecut mult timp si preotul insusi a murit in mod ciudat. La inmormantarea unei rude a lui, carul mortuar a plecat la vale, iar omul n-a mai apucat sa se fereasca din calea acestuia. La scurt timp dupa moartea celor doi, imaginea astupata cu var a reaparut pe perete, putin estompata.
Localnicii cred in blestem si nici macar nu ating locul respectiv. Tot ei i-au spun ca numai celor care au cu adevarat credinta in Dumnezeu le iese poza in culori, la incercarea de a fotografia ciudata pictura.