Mieterul fenomenului Deja Vu

Misterul fenomenului deja vu, este unul inca neinteles de oamenii de stiinta. Dar ce este deja vu? Desi in prezent exista peste 40 de teorii care incearca sa explice bizarele feste ale mintii umane, oamenii de stiinta sunt inca rezervati asupra acestui delicat subiect. Primul care a analizat senzatiile de deja vu si cel care, de altfel, a impamantenit acest termen, a fost medicul francez Emil Boirac. In volumul sau intitulat „L’Avenir des Sciences Psychiques„, volum ce a fost publicat in anul 1876, omul de stiinta francez definea trei tipuri de deja vu: deja vecu – deja trait, deja senti – deja simtit si deja visite – deja vizitat. Ulterior, derivat din primele trei tipuri, a fost definit si sentimentul de deja entendu – deja auzit, precum si antonimul jamais vu – nemaivazut, senzatie opusa celei de deja vu, in care o persoana revenita intr-un loc familiar, spre exemplu, realizeaza ca nu mai recunoaste nimic. Desi senzatiile de deja vu apar pe toata durata vietii, medicii au reusit sa identifice intervalele de varsta in care ele apar cel mai des, asta si ca o explicatie e existentei lor. Varstele critice sunt cele cuprinse in intervalul 15 – 19 ani si 35 – 40 de ani. Daca in cazul adolescentilor o posibila explicatie a aparitiei senzatiei de deja vu este data de reactia creierului in fata unor experiente noi si intense pe care subiectul nu le-a mai trait, in cazul persoanelor de varsta medie, vinovata de senzatiile misterioase ar fi criza varstei mijlocii, cea care incepe sa le joace feste subiectilor, dandu-le acestora false senzatii despre experiente care nu au avut loc. Dat fiind faptul ca senzatiile de deja vu nu sunt anuntate de simptome si nu dureaza mai mult de 30 de secunde, fenomenul in sine este unul extrem de dificil de studiat.

Unul dintre primii oameni de stiinta care a incercat o aprofundare a misteriosului sentiment a fost Sigmund Freud. Acesta a vazut in falsele amintiri un rezultat al reprimarii inconstiente a memoriei de catre creierul uman in fata unor experiente traumatizante traite la o varsta frageda. De altfel, fenomenul descris de Freud, numit paramnezie, a fost general acceptat pentru o mare perioada din secolul XX, pana in momentul in care deja vu-ul a reintrat in atentia oamenilor de stiinta. Una dintre cele mai cunoscute teorii acceptate de catre cercetatori este cea a psihiatrului Alan Brown de la Universitatea Duke din Statele Unite ale Americii si a colegei sale, Dr. Elizabeth Marsh, teorie cunoscuta sub numele de atentie distributiva sau teoria mesajelor subliminale. Intr-unul dintre testele efectuate de cei doi oameni de stiinta, acestia au prezentat unui grup de studenti o serie de fotografii ale unor locatii pe care nici unul dintre subiecti nu le mai vazuse vreodata. Cu putin timp inainte de inceperea testelor, cercetatorii au bombardat practic cu mesaje subliminale – imagini care nu durau mai mult de 10-20 de milisecunde (suficient de mult pentru ca in creierul unei persoane sa poate fi inregistrata imaginea, dar nu suficient de mult pentru ca aceasta sa fie constienta), o parte din studentii participanti la experiment. Rezultatul a fost ca persoanele supuse mesajelor subliminale au declarat ca au un straniu sentiment de familiaritate fata de imaginile din fotografii, desi acest lucru ar fi fost, in mod normal, imposibil. Una dintre cele mai aprigi dispute ale oamenilor de stiinta este cea legata de asocierea senzatiei de deja vu cu visele premonitorii. Omul de stiinta elvetian Arthur Funkhouser sustine ca visele pot fi cauza misterioaselor amintiri despre viitor. Desi nu exista o explicatie general acceptata a aparitiei unor asemenea vise, testele efectuate de savantul elvetian pe studentii de la Universitatea Oxford arata ca un procent de aproape 13 % dintre persoane au intr-adevar vise premonitorii. Un studiu realizat in 1988 de un psihiatru american, Dr. Nancy Sodow, confirma teoria lui Arthur Funkhouser, desi procentul indicat de aceasta din urma nu este mai mare de 10%.
Si totusi, in ciuda celor peste 100 de ani de studii ai fenomenului deja vu, oamenii de stiinta recunosc faptul ca teoriile emise in ultimul secol nu sunt suficiente pentru a explica misterioasle senzatii. Probabil ca tehnologia viitorului sau intelegerea extrem de complicatului creier uman poate duce la clarificarea totala a acestor fenomene. Pana atunci, lupta dintre stiinta si pseudostiinta poate lasa loc interpretarilor de orice fel.

Sursa: descopere.ro