1816 „Anul Fara Vara” unul dintre cele mai bizare fenomene meteo din istoria recenta

In 1816, s-a petrecut unul dintre cele mai bizare fenomene din istoria recenta a omenirii, temperatura , medie globala scazand cu 0,4 grade Celsius, ceea ce a dus la aparitia asa numitului  an fara vara. In acest an au fost semnalate ninsori si inghet in lunile iunie si iulie, atat in Noua Anglie cat si in toata Europa de Nord. In anul 1816, a fost inregistrata cea mai rece vara pana in zilele noastre. Acest fenomen a fost posibil datorita unei urisae eruptii vulcanice, ce a avut luc cu un an inainte, in 1815, a vulcanului Tambora din Indonezia. Uriasa explozie a fost auzita de la o distanta de peste 2.000 de kilometri. Din cauza acestei eruptii, in atmosfera a fost eliberata o cantitate foarte mare de cenusa, care s-a raspandit pe mii de kilometri si care a fost de vina pentru racirea climei si defertilizarea solului. O alta problema pe care au intampinat-o oamenii in „anul fara vara“ a fost si aceea a schimbarilor bruste de temperatura. Situatia din anul 1816 a fost de-a dreptul groaznica, deoarece oamenii nu stiau cauza dezastrului. Abia dupa sute de ani oamenii de stiinta au putut afirma ca dezastrul a survenit in urma acumularii de cauze astronomice, fiind vorba si de o perioada de minim solar, cat  si geologice.

Datorita acestor anomalii climatice, anul 1816, a ramas in istorie ca un an al foametei, o foamete puternica a bantuit in toata emisfera nordica a planetei. Efectele cele mai puternice s-au resimtit in regiunea Altanticului de Nord – in partea estica a Statelor Unite ale Americii, in regiunea de rasarit a Canadei si in vestul Europei. Verile placute din aceste tinuturi, cu temperaturi de 20-25 de grade, au fost inlocuite de un anotimp ce era numit vara doar in virtutea obisnuintelor calendaristice, caci, din punct de vedere meteorologic, numai vara nu era. In lunile mai si iunie 1816, ingheturi neasteptate au distrus cea mai mare parte a culturilor. La inceputul lunii iunie, a nins in statele americane New York si Maine, iar in orasul canadian Quebec, stratul de zapada a ajuns la 30 cm. In iulie si august, americanii puteau vedea gheata pe suprafata raurilor si a lacurilor. Si mai infricosatoare erau schimbarile bruste ale vremii, parca niste puseuri de febra ale naturii bolnave: in cateva ore, temperatura crestea pana la valorile normale ori le depasea, ajungand la 35 grade, pentru ca, in alte cateva ore, sa ajunga la punctul de inghet. Recoltele au fost compromise pe o mare parte a suprafetelor plantate. Preturile cerealelor au urcat dramatic; oamenii au inceput sa sufere de malnutritie, si-au facut aparitia epidemiile, iar mortalitatea a crescut. In Marea Britanie, sute de familii de tarani din regiunile cele mai greu lovite au pornit in pribegie, cersind. In Germania si Elvetia, in Marea Britanie si Franta, oamenii disperati de foame se rasculau, incendiau, si jefuiau depozitele de grane. A fost cea mai cumplita foamete a secolului al XIX-lea. Efectele eruptiei s-au resimtit si in anii urmatori: iernile 1816-1817 si 1817-1818 au fost mult mai grele decat de obicei, iar verile anilor 1817 si 1818 au fost reci, desi nu la fel de friguroase ca vara din 1816.