Cum a fost ascunsa moartea lui Suleyman Magnificul timp de 48 de zile

Suleyman Magnificul a condus Imperiul Otoman timp de 46 de ani, intre 1520 si 1566. In iarna anului 1566 in Imperiul Otoman s-a dat ordin de mobilizare a trupelor pentru campania din vara, care avea drept tinta Viena. Sultanul in varsta de 71 de ani urma sa conduca personal marea oaste, insotit de marele vizir Sokollu Mehmet Pasa. Batranetea lasase urme adanci pe corpul lui Suleyman: picioarele umflate de guta, trupul indoit, fata palida pe care si-o ascundea cu ruj, se parea ca suferea si de cancer intestinal. Medicul sau personal, evreul Moise Hamon, i-a administrat o perioada opiu pentru a-i reduce durerile, insa colegii sai musulmani au interzis acest tratament din motive religioase. Nici sufletul sultanului nu era odihnit dupa moartea iubitei sale sotii Roxelana in 1558. Intrigile l-au facut sa-i ucida pe marele vizir si prietenul sau din copilărie, Pargali Ibrahim Pasa (1536), pe fii sai Mustafa (1553) si Bayezid (1561). Mai mult, in 1565 flota otomana s-a intors infranta din fata Maltei de catre Cavalerii Ioaniti, din mainile carora cucerea cu 43 de ani inainte Rodosul.

In aceste conditii, Suleyman pleaca din Istanbul in fruntea armatei la 1 mai 1566. Falnicul armasar pe care l-a calarit la iesirea din capitala a fost repede inlocuit cu o caleasca si apoi cu o litiera. Cand traversa localitati mai importante sau doar pentru a infirma barfele, isi relua locul in sa. Langa Belgrad, sezand pe tronul sau de aur, l-a primit pe Ioan Sigismund Zapolya, regele Ungariei si adversarul lui Maximilian de Habsburg. In aceeasi maniera ce trada adevaratele suferinte au fost primiti si solii regelui Frantei, Carol IX. In drumul sau spre cetatea Eger, ultimul bastion inainte de Viena, Suleyman a hotarat sa asedieze cetatea Szigetvar, a carui comandant Nikola Zrinski ii hartuia armata. Mica cetate si cei aproximativ 3000 de aparatori nu pareau sa aiba vreo sansa in fata celor peste 100 000 de turci, tatari si moldoveni, insa asediul s-a prelungit o luna de zile, de pe 5 august pe 7 septembrie. Zrinski, vazand ca infrangera este inevitabila, a dat foc la depozitele de pulbere ale cetatii, incident ce a dus la moartea catorva mii de turci. In final, turcii au cucerit cetatea, insă cu pierderi grele. Ca dupa orice alta victorie, Suleyman a trimis scrisori hanului tatar, serifului Meccai sau sahului Persiei pentru a-i instiinta de victorie. In tot acest timp el a fost vazut examinand trupele de la fereastra cortului sau, fiindu-i servita masa la ore fixate si a ascultat muzicantii ce ii cantau dinafara cortului.

Momente de ingrijorare au fost atunci cand si-a anulat in ultimul moment prezenta de la prima rugaciune de vineri sustinuta in nou-construita moschee din Szigetvar. A doua zi a supravegheat sedinta divanului imperial, insa dintr-o camera separata. Spiritele, daca devenisera usor agitate, au fost calmate pe 18 octombrie, atunci cand trupele si-au primit solda. Dupa ce au fost terminate reparatiile cetatii Szigetvar, sultanul a decis sa se intoarca in capitala din cauza incheierii sezonului de razboi, promitand sa se intoarca la primavara. Suleyman a plecat la drum cu tot fastul unui mare invingator, in zgomotul tobelor si trompetelor, arborand steaguri cu versete din Coran, inconjurat de dregartori calare. Marele vizir Sokollu se apropia din cand in cand de caleasca pentru a se sfatui cu sultanul.

Trecand raul Sava, marele vizir a hotarat sa dezvaluie marele secret. Cu cateva ore inaintea rasaritului, in jurul calestii imperiale, unde de obicei stateau apropiatii sultanului, un grup de cantareti invocau numele lui Allah si recitau versuri din Coran. Vestea mortii lui Suleyman, a cutremurat intreaga oaste. Sultanul incetase din viata in noaptea dintre 6 si 7 septembrie, chiar inaintea atacului decisiv impotriva Szigetvarului, iar Sokollu a anuntat tragicul eveniment abia dupa 48 zile! Moartea sultanului a fost ascunsa prin iscusinta marelui vizir care a infasurat trupul lui Suleyman in asternuturi imbibate cu ulei parfumat, l-a asezat pe un pat langa fereastra cortului si la sprijinit cu perne, pentru ca ostenii sa-si vada conducatorul veghind asupra lor. Scrisorile trimise după victorie au fost scrise de Sokollu, care cunostea bine scrisul defunctului.  Dupa un timp, un paj bosniac ce semana cu Suleyman a fost imbracat in straiele imparatesti, acesta fiind cel cu care marele vizir vorbea in timpul marsului de intoarcere.

Insa de ce a ales Sokollu sa ascunda moartea sultanului atat de mult timp, mai ales ca islamul prevede ca mortul sa fie ingropat  pana la apusul soarelui?. Evident, nu putea anunta moartea sultanului chiar inaintea atacului deoarece soldatii ar fi abandonat orice actiune militara. Apoi, marele vizir cunostea foarte bine obiceiurile succesiunii in statul otoman.

Selim fiul lui Sueyman, ramasese singurul fiu al lui Suleyman, Mustafa şi Bayezid murind cu cativa ani inainte. Astfel, problema succesiunii nu era asa delicata, insa la momentul mortii tatalui sau, Selim se afla in Anatolia, iar proclamarea noului sultan in fata armatei era esentiala pentru a evita o revolta.

In acest fel, Sokollu a trimis solie dupa Selim sa vina degraba spre Belgrad, timp in care el va ascunde moartea sultanului. De aceea, dupa ce a trecut de Sava si se indrepta spre Belgrad, vizirul a anuntat tragicul eveniment.

sursa: historia