In timpul domniei, misteriosul faraon Akhenaton, si-a atras mania autoritatilor religioase egiptene prin hotararea sa de a inchide vechile temple inchinate diferitilor zei, si construirea unora noi, inchinate necunoscutului zeu Aton, cel fara chip, transformand astfel, religia egipteană politeista intr-una monoteista. Akhenaton era numit de sustinatorii sai, Mose, Meses sau Mosis, ceea ce inseamna Mostenitorul lui sau Nascut din, Gardner remarcand ca numele de Moise s-ar putea referi la un titlu de noblete, decat la un nume propriu. O alta controversa se refera la aspectul fizic a lui Akhenaton, acesta avand capul si fata alungita si corpul disproportionat, ceea ce a condus la ideea ca ar fi fost un hibrid sau chiar un extraterestru. In cartea intitulata The God Hypothesis, publicata in 1997, dr.Joe Lewels sustine ca Moise a fost transportat pe muntele Sinai cu un vehicul, asa dupa cum se afirma in Exodul, 19:4 : Ati vazut ce i-am facut Egiptului si cum v-am purtat pe aripi de vulturi si v-am adus aici la Mine. Dupa 18 ani de domnie, Akhenaton moare, fiind ingropat in mormantul pe care și l-a construit in Tell-al-Amarna, insa corpul sau nu a fost descoperit niciodata. Mai mult decat atat, numele lui Akhenaton a fost sters din toate inscriptiile vremii iar orasul Amanra a fost abandonat. Succesorul lui Akhenaton a fost renumitul faraon-copil Tutankhamon, fiul pe care Akhenaton l-a avut de la o tiitoare pe nume Kiya, sub domnia lui, cultul Aton fiind abandonat, egiptenii reintorcandu-se la adorarea lui Amon. Akhenaton a fost una si aceiasi persoana cu Moise, ramane si astazi un mister, dar, contopirea credintelor egiptene cu teologia ebraica, este un fapt.
sursa: religionact