Derinkuyu, misteriosul oras subteran din Turcia

Misteriosul oras subteran, descoperit in regiunea Cappadocia Turcia.

Derinkuyu, a fost descoperit abia în 1965, cand unul dintre locuitorii din regiune facea curat intr-una din camerele casei sale. Nu era vorba despre o casa obisnuita, ci despre una din casele traditionale de tip pestera ce caracterizeaza aceasta regiune si care sunt astazi foarte apreciate de turisti. Atunci cand localnicul a dorit sa curete un perete, acesta a cedat, dezvăluind ca in spatele sau se ascundea o cameranecunoscuta Mai mult, aceasta camera avea legatura cu alta, iar labirintul continua pe o distanta uriasa.
In cele din urma arheologii si speologii au descoperit ca in spatele peretelui se ascundea un veritabil oras subteran, ce se intindea cel puţin 18 etaje sub pamant pana la o adancime de aproximativ 85 de metri, si putea gazdui aproximativ 30.000 de oameni. De altfel, specialistii nu au explorat nici astazi in totalitate orasul subteran din Derinkuyu.

Unul din tunelurile descoperite de speologi este suficient de lat pentru a permite trecerea simultana a trei persoane. Mergand de-a lungul sau, specialistii au descoperit ca tunelul face legatura cu un alt oras subteran aflat la 10 kilometri distanţa. De altfel, mai multe descoperiri sugereaza ca, la un moment-dat, toata Cappadocia era legata de o retea ascunsa de tuneluri subterane. Astazi, mulţi locuitori din regiune folosesc aceste tunele pe post de pivniţe.
Unii specialisti cred ca autorii acestor tunele au fost hitiţii vremurilor biblice, care s-ar fi ascuns sub pamant de pradatorii frigieni. Murat Erturul Gulyaz, un arheolog de la Muzeul Nevehir din Cappadocia, nu este de acord cu această ipoteza. El confirma ca hitiţii au trait in aceste tunele, insa se indoieste ca au fost cei care le-au construit.
Gulyaz a lucrat la excavatiile de la Aikli Hoyuk, o mica movila in care s-au gasit topoare de piatra vechi de 10.000 de ani si instrumente de obsidian capabile sa taie tuful vulcanic. „Oraşele subterane sunt preistorice”, explica Gulyaz. Specialistul dezvaluie si care este motivul pentru care camerele aflate aproape de suprafaţa sunt relativ simple fata de cele aflate mai in subteran, care sunt cioplite cu precizie. „Fiecare civilizaţie care a descoperit aceste tunele a sapat mai adanc”, spune Gulyaz, „pe masura ce a inteles beneficiile unei lumi subterane ascunse”.
Arheologul a descoperit ca orasul era luminat cu torte sau cu lampi cu ulei de in, acestea producand suficienta caldura pentru a mentine temperatura la un nivel placut. De altfel, este probabil ca acest oras subteran sa fi fost folosit la inceput ca adapost de iarna. Cu timpul, insa, pe masura ce hitiţii, asirienii, romanii, persanii, bizantinii, turcii selgiucizi şi crestinii au descoperit succesiv aceste pesteri, fiecare din aceste civilizaţii le-a adancit si le-a extins cu alt scop: cel de aparare. De altfel, specialistii au concluzionat ca turcii selgiucizi si crestinii au extins camerele originale, sapate in preistorie, astfel incat sa permita crearea unor grajduri subterane pentru cai.
Aceste civilizaţii nu au fost singurele care au considerat orasele subterane drept un bun adapost de razboi. In 1990, atunci cand razboiul din Golful Persic era in toi, autorităţile turce au luat in calcul folosirea oraselor subterane ca adapost impotriva bombelor in cazul in care conflictul s-ar fi extins la nivel regional.
In orasul subteran din Derinkuyu, etajul situat sub grajdurile subterane adspostea hrana pentru animale. Mai jos se gssea bucstsria comuns, dotats cu cuptoare de psmant situate sub un tavan de 3 metri prevazut cu gauri de aerisire. Aceste gauri purtau fumul prin tunele sapate special, astfel incat acesta ajungea la suprafaţa la 2 kilometri distanţa, pentru a pacali adversarii.
Spatiul de stocare imens si miile de urne de ceramica descoperite in orasul subteran sugereaza ca mii de persoane stateau aici luni intregi fara a vedea soarele. Orasul era dotat cu puţuri verticale de comunicare, astfel ca orice persoana putea comunica cu altcineva aflat la un alt etaj. Puturile subterane le ofereau oamenilor apa de baut, iar scurgerile subterane ii protejau de inundaţii. Specialistii au descoperit inclusiv zone in care apa era folosita pentru a face vin şi bere. Unii specialisti speculeaza ca aceste bauturi alcoolice ar fi fost necesare pentru a calma claustrofobia provocata de trecerile de nivel inguste.
Cu trei etaje mai jos se găsea o camera mare, dotata cu banci si o catedra de piatra: scoala unde erau educati copiii din subteran.
La o adancime de opt etaje se afla spatiul ce reflecta faptul ca acest oras subteran a fost locuit de crestini: doua incaperi de mari dimensiuni si cu tavan inalt ce se intrepatrund pentru a forma o cruce. Din cauza umiditatii constante, frescele de pe peretii acestei incaperi nu s-au pastrat.
Sub biserica improvizata se gaseste o camera de mici dimensiuni ce are forma unui cub. Arheologii au concluzionat ca aceasta servea drept mormant temporar, aici fiind tinuti mortii pana cand pericolul trecea, iar locuitorii orasului subteran puteau reveni la suprafata pentru a-si ingropa prietenii pierduti.
Astăzi, turiştii pot vedea cu ochii lor orasul subteran ce a permis, de-a lungul veacurilor, mai multor popoare sa supravietuiasca. Incepand cu 1969, autoritatile turce permit publicului sa exploreze aproximativ 10% din orasul subteran din Derinkuyu. Specialistii afirma ca Derinkuyu va continua sa dainuiasca la mult timp dupa ce oamenii vor disparea. Asadar, orasul subteran ce a fost construit candva pentru a apara oamenii va continua sa ne protejeze – de uitare, oferind o ultima dovada ca am fost, candva, pe Terra.